vineri, 8 februarie 2013

Cum îngropi dosarul Gacichevici? Numeşti procurorul corespunzător


Azi s-a anunţat că fostul președinte al Băncii de Economii, Grigore Gacichevici, a fost pus oficial sub învinuire de către procurori. El este învinuit că ar fi acordat un credit de peste două milioane de euro, adică vreo-o 32 de milioane de lei unor agenți economici, în perioada anilor 2010-2011. 
Şi doar atât? 
Creditele de peste un miliard de lei oare cine le-a dat? Nu cumva preşedintele Consiliului de Administraţie al Băncii de Economii, Veaceslav Mămăligă, consilier al ministrului Finanţelor? 
Procurorii nu oferă detalii.
Mai multe surse spun însă că dosarul lui Gacichevici a fost dat pe" mâini de încredere", astfel încât dacă şi va ajunge în instanţă acesta să conţină nişte acuzaţii minore. 
De notat că de investigarea cazului se ocupă procurorul Ion Ticu, care s-a ocupat şi de dosarul Baştovoi. Aici puteţi găsi şi alt dosar curios de care s-a ocupat Ticu.
Ţinând cont de gravitatea situaţiei de la Banca de Economii şi de proporţiile fraudelor de acolo, probabil că trebuia ca de acest caz să se ocupe o echipă de anchetatori. Faptul că se evită crearea unei echipe denotă că ne putem aştepta la tărăgănarea investigaţiilor şi îngroparea dosarului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu